Apasati pe imagini pentru vizualizare
Hrana sufletului este arta. Pentru o excursie în lumea artistică a Maramureşului nu rataţi Muzeul de Artă de la Baia Mare aflat la câteva sute de metri de centrul vechi. La Baia Mare a existat înca din secolul XIX o colonie artistică, pe modelul celor din Franţa, Anglia, Elveţia, Danemarca, Germania şi Ungaria.
Datorită activităţii intense artistice din zona oraşului, Baia Mare era recunoscut drept oraş al pictorilor, atât în ţară cât şi în Europa. Actualul muzeu de artă este deosebit de suratele sale din ţară pentru că aici sunt expuse doar lucrări ale artiştilor din Colonia de artă de la Baia Mare.
Colonia şi şcoala de pictură din Maramureş au fost conduse iniţial de Simion Hollosy, care reuşeşte să o facă cunoscută în Europa. Activitatea artistică din această colonie a continuat neîntrerupt timp de mai bine de 100 de ani, iar pe la Baia Mare s-au perindat peste trei mii de pictori din ţară, dar şi din străinătate.
Multe din lucrările lor pot fi admirate la Muzeul de Artă din Baia Mare. Dacă mergeţi să îl vizitaţi puteţi vedea peste 3.300 de piese, care reprezintă arta europeană a secolelor trecute, dar şi cea modernă.
Muzeul are atât colecţii de pictură, cât şi de sculptură, grafică şi artă decorativă. Veţi găsi lucrări artistice din mai multe etape care sunt cunoscute ca: “anii Hollosy”, “anii Strâmbu”, criza deceniului patru şi lucrări ale artiştilor care au constituit Societatea Artiştilor Plastici.
Încăperile muzeului sunt în aşa fel gândite încât să pună cât mai bine în valoare operele de artă – fiind săli cu pereţi muştar, olive, roşii sau violet în funcţie de lucrările expuse. La fel şi iluminatul este adaptat tablourilor.
Recent, Muzeul de Artă din Baia Mare şi-a îmbogăţit colecţiile cumpărând la licitaţie lucrări ale artiştilor recunoscuţi ca Andor Kantor, Marton Farago, Albert Pall sau Leo Kober. Administratorii muzeului au fost interesaţi de acele piese care zugrăvesc peisaje din Maramureş sau portete din vremea lui Simion Hollosy.
Clădirea în care funcţionează acum muzeul este un monument de arhitectură datând din secolul XVIII. Din păcate, Muzeul de Artă din Baia Mare nu este suficient promovat în ţară şi peste hotare, la adevarata valoare a colecţiilor de aici. Dincolo de munţi, la Bucureşti, puţini au auzit de această colecţie impresionantă de artă aflată într-un orăşel de provincie.
Muzeul se află pe strada 1 Mai şi poate fi vizitat de marţi până vineri între orele 9 şi 17, iar în weekend între 10 şi 14. Lunea este închis.
Muzeul de artă este unul dintre cele mai importante obiective turistice din
Maramures, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in
apropiere.
Ti-ar placea sa vizitezi
Muzeul de artă
? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de
cazare Baia Mare
Coordonate GPS: 47.39397,23.351515
Adresa: P-ta Revolutiei, Nr.7
Telefon: 0262214265
Numar sali: 1
Capacitate: 710
Partia de ski Brazi are un grad scazut de dificultate, lungimea de 250 m si diferenta de nivel de 35 m. Altitudinea la plecare este de 910 m, iar la sosire de 880 m.
Partia este deservita de teleschi,
Taul lui Dumitru reprezinta o rezervatie naturala de tip botanic, situata in judetul Maramures, pe teritoriul administrativ al orasului Baia Mare.
Zona protejata are o suprafata de 3 ha si se afla in
Turnul Stefan sau turnul clootnita al fostei biserici cu hramul "Sfantul Rege Stefan" din Baia Mare este asezat intre strazile Crisan si 1 Mai, fiind construit in secolul ak XV-lea.
Desi constructia
Cetatea din Baia Mare dateaza din secolul al XV-lea, fiind construita, in mare parte, in timpul domniei lui Matia Corvinul (1458 – 1490). Cele mai importante componente care s-au pastrat pana astazi
Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor.
Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre
acest site.